“... Evoluţia reprezintă o realitate cosmică. Ea nu este un atribut doar al vieţii (al vitalului), ci al întregului cosmos, de la atom la stea, la planetă, galaxie şi metagalaxie. Întreaga materie se găseşte într-o continuă devenire sau evoluţie. Acest aspect va fi discutat mai în amănunt în paginile noastre.

Evoluţionismul reprezintă o sumă de teorii care încearcă să explice mecanismele evoluţiei. Este cunoscut faptul că o teorie poate fi confirmată sau infirmată, poate fi completată sau poate fi înlocuită cu o altă teorie. Evoluţionismul reprezintă o sumă de teorii (nu doar una) care încearcă să explice evoluţia ca fenomen cosmic. Dacă una dintre aceste teorii „cade” (nu este acceptată) asta nu înseamnă că nu mai vorbim de evoluţie ca realitate cosmică.

Un alt aspect. Teoria evoluţiei a fost fundamentată de Charles Robert Darwin în 1859, prin publicarea magistralei sale cărţi „Originea speciilor”. Teoria lui Darwin a avut un succes fulminant. A influenţat şi a modificat profund nu numai gândirea biologică ci şi pe cea filosofică. Numai că Darwin n-a fost primul care a lansat concepţia transformării sau evoluţiei organismelor (speciilor).

Teoria transformării speciilor (transformistă) a fost lansată cu 50 de ani înainte de către marele botanist şi zoolog al Franţei, Jean Baptiste Lamarck.

Ideile lui Lamarck au fost, cumva, lansate înainte de vreme. El nu s-a bucurat de succesul lui Darwin. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-i recunoaştem meritele. De altfel, Jean Baptiste Lamarck este considerat părintele evoluţionismului.

Totuşi, pe bună dreptate, evoluţionismul a fost sinonimizat, multă vreme, cu darwinismul datorită faptului că Darwin a fundamentat cu argumente cu adevărat ştiinţifice evoluţia speciilor ca realitate cosmică.

De la Darwin însă, până la mijlocul secolului XX, s-au acumulat nesfârşite date ştiinţifice ca urmare a dezvoltării cercetărilor biologice. Au apărut direcţii noi de cercetare (ecologia, genetica, etologia etc.), iar altele au cunoscut o dezvoltare fulminantă (paleontologia, embriologia, anatomia comparată etc.).

Datele noi acumulate trebuiau să fie interpretate în spiritul concepţiei evoluţioniste. Mai mult decât atât, după fundamentarea teoriei evoluţiei speciilor de către Darwin a fost redescoperit Jean Baptiste Lamarck. Biologii au început să interpreteze noile acumulări din domeniul vitalului pornind de la ideile lui Darwin şi ale lui Lamarck. Astfel, la sfârşitul secolului al XX-lea au apărut o serie de curente neodarwiniste şi neolamarckiste, care au contribuit la dezvoltarea concepţiei evoluţioniste. Aşa se explică faptul că la mijlocul secolului XX s-a simţit nevoia unei mari sinteze privind explicarea mecanismelor evoluţiei vieţii pe Terra.

Aşa s-a cristalizat Teoria Sintetică a Evoluţiei (T.S.E.) care, mergând pe linia lui Darwin, a fost considerată o teorie postneodarwinistă....”