„Prezentarea bogatei biodiversităţi a florei cormofitelor spontane şi a marii majorităţi a celor cultivate din ţara noastră presupune luarea în considerare a problemelor de nomenclatură, taxonomie, arealografie, ecologie, etc., multe aspecte critice putând fi rezolvate numai pe baza studiului populaţional sau prin abordarea celui citologic, toate acestea conducând la stabilirea numărului de cromozomi atât de necesar pentru delimitarea speciilor polimorfe.

Desigur, în alcătuirea prezentului conspect, am ţinut cont de ultimele cercetări care au condus la descoperirea a numeroase unităţi taxonomice noi pentru flora României (specii, subspecii, varietăţi), unele cu importanţă deosebită în definirea structurii principalelor unităţi de vegetaţie. În plus, progresele realizate în cenotaxonomia grupărilor vegetale, au dus şi la definirea mărimii şi volumului participării fiecărei specii la conturarea cenotaxonilor (clasă, ordin, alianţă, asociaţie).

O mai atentă studiere a condiţiilor staţionale în care habitează fiecare specie, a permis o precizare mai justificată a valorii indicilor ecologici (U, T, R), care se corelează perfect cu structura intimă a fiecărui cenotaxon, ce grupează întotdeauna specii cu afinităţi ecologice apropiate.

Abordarea problemelor de nomenclatură, cu tot subiectivismul propriu fiecărui autor, incumbă tot mai mult apelarea la studiul populaţional şi la citotaxonomie, metode moderne care în cazul speciilor critice şi mai ales a genurilor polimorfe au avut succese certe, prin definirea statutului fiecărei specii analizate. Rămân în continuare multe probleme de rezolvat; ne referim mai ales la genurile Rubus şi Hieracium, care prezintă numeroşi hibrizi, mulţi descrişi fără o abordare citotaxonomică şi fără a se ţine cont de limitele variaţiei naturale în cadrul aceleaşi populaţii..........”